Cel puţin 180 de dosare de corupţie vor fi rejudecate
Mari dosare de corupţie vor fi rejudecate. Şi asta după ce Curtea Constituţională a decis: completurile de 3 judecători de la Înalta Curte nu au fost specializate în cazurile de corupţie asupra cărora au decis!
De Redactia Observator la 03.07.2019, 22:29Mari dosare de corupţie vor fi rejudecate. Şi asta după ce Curtea Constituţională a decis: completurile de 3 judecători de la Înalta Curte nu au fost specializate în cazurile de corupţie asupra cărora au decis!
Sunt peste 180 de dosare vizate, cel puţin până în acest moment - dosare răsunătoare cu nume grele pe lista inculpaţilor.
Însă, numărul exact îl vom şti când motivarea CCR va fi gata pentru că atunci situaţia se poate schimba în funcţie de data la care s-a dat decizia finală în dosar.
Tot atunci vom afla şi ce se va întâmpla cu cei care au fost închişi după condamnările date la fond de aceste completuri despre care CCR spune că nu aveau competenţă să judece dosarele trimise în judecată de DNA.
Decizia judecătorilor constituţionali vine în contextul conflictului creat între Parlament şi Curtea Supremă.
Ne reamintim că nu este prima decizie care schimbă parcursul unor dosare judecate deja sau aflate pe rol la Instanţa Supremă.
Acum nu foarte mult timp am avut scandalul formării completurilor de 5 judecători.
Atunci asistam la o eliberare pe bandă a mai multor nume importante implicate în scandaluri de corupţie. Atunci, Elena Udrea şi Alina Bica au fost eliberate din închisoarea din Costa Rica.