20 de ani de la PRĂBUŞIREA Airbus A310 de la Baloteşti
Pe 31 martie 1995 avea loc cel mai grav accident aviatic din istoria ţării noastre. Aeronava Airbus A310 YR-LLC, care decolase în jurul orei 9.10 de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Bruxelles, s-a prăbuşit la scurt timp, la doar 20 de km de Bucureşti, în zona localităţii Baloteşti
De Redactia Observator la 31.03.2015, 09:53Pe 31 martie 1995 avea loc cel mai grav accident aviatic din istoria ţării noastre. Aeronava Airbus A310 YR-LLC, care decolase în jurul orei 9.10 de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Bruxelles, s-a prăbuşit la scurt timp, la doar 20 de km de Bucureşti, în zona localităţii Baloteşti
Anul trecut, anchetatorii au făcut public raportul şi au dezvăluit cauzele accidentului. Raportul susţinea că a existat o problemă tehnică a aeronavei şi că ”Ionel Stoi, copilotul, îl întreabă pe comandantul Ilie Bătănoiu: Ce-ai, mă?. Deja, în acel moment, gradul de reducere a motorului era în creştere. După şase secunde, pe bandă (n.r. - banda aflată în cutia neagră VCR) se aude un zgomot care, după numerose ascultări şi expertizări, a fost apreciat ca fiind un horcăit”. De asemenea, în raport se mai arată că, ”la un moment dat, comandantul Bătănoiu a devenit – dintr-o cauză medicală necunoscută – indisponibil fizic de executarea manevrelor de pilotaj”.
La 20 de ani de la accident, un fost director al TAROM a dezvăluit ce a însemnat, de fapt, termenul ”indisponibil fizic”. ”Nefericitul eveniment a avut loc din cauza unei succesiuni de situații neprevăzute, conform raportului. Aeronava se pare că a avut o defecţiune, comandantul a decedat, iar copilotul a intrat într-o aşa-zisă dezorientare spaţială. Afară ningea, nu a văzut în ce poziţie se afla avionul, care într-adevăr avea o defecţiune, dar era cunoscută şi nu îl impedica să zboare. Se putea remedia ulterior. Toate avioanele au astfel de defecte”, a declarat, pentru ziarul RING, directorul tehnic din acea perioadă al TAROM, Dan Vulcan.
Avioanele, sigure în continuare
Cu doar câteva zile înainte de marcarea a 20 de ani de la tragedia de la Baloteşti, lumea aviatică a fost zguduită de o nouă tragedie. Un avion Germanwings a fost, cel mai probabil, prăbuşit intenţionat de unul dintre piloţi în Munţii Alpi. Cu toate acestea, susţine Dan Vulcan, Europa ocupă primul loc în lume în ceea ce priveşte siguranţa aviatică. ”În ultima perioadă s-au întâmplat foarte multe accidente aviatice în care au fost implicate avioane civile. Cu toate acestea, avionul este cel mai sigur mijloc de transport. Dintotdeauna au fost perioade bune şi perioade mai proaste privind transportul aerian. Lucrurile au evoluat însă mereu către bine, mereu s-a căutat îmbunătăţirea transportului aerian şi pe linia proiectării avioanelor, pe linia construcţiei, pe cea a dirijării, a aeroporturilor, a securităţii, peste tot. Europa este pe primul loc în lume în ceea ce priveşte siguranţa aeriană şi nu am nicio reţinere în a recomanda cuiva această industrie și ca profesie, și ca pasager”.
Avionul era aparent sigur
În aeronavă prăbuşită la Balotești se aflau 11 membri ai echipajului și 49 de pasageri, dintre care majoritatea de origine belgiană. Din punct de vedere tehnic, aparatul nu înregistrase niciodată probleme importante, funcţionând în parametri normali, fără să necesite intervenţii majore la reviziile efectuate. 60 de persoane au decedat în urma tragediei de la Baloteşti.