3 ani de la #Colectiv. Mărturia cutremurătoare a unei supravieţuitoare: "Mi se pare că rănile de pe spate au formă de aripi"

Astăzi de împlinesc trei ani de la tragedia din Colectiv. 65 de tineri au murit în urma incendiului care a devastat clubul, iar alţi 200 au rămas mutilaţi pe viaţă. 

• Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
• Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket

Astăzi de împlinesc trei ani de la tragedia din Colectiv. 65 de tineri au murit în urma incendiului care a devastat clubul, iar alţi 200 au rămas mutilaţi pe viaţă. 

La trei ani de la tragedia din Colectiv, România nu mai are bancă de piele. Autorităţile au închis singurul loc unde se depozitau şi conservau grefe de piele. 

După seara de 30 octombrie 2015, 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Au fost începute anchete penale, dar la trei ani de la tragedie nu există niciun vinovat.

Supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile şi coşmarurile trăite în drumul spre recuperare. „Nu avem nimic”, spun ei, nici spitale pentru arşi, nici pansamente speciale, nici empatie din partea medicilor.

"Îmi umblă în răni cu mâinile goale şi rupe ceva"

La trei ani de la tragedia care a marcat o ţară întreagă, o supravieţuitoare a incendiului din Colectiv face dezvăluiri cutremurătoare.

Alexandra Furnea, o supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, relatează clipele de coşmar prin care a trecut, despre rănile pe care le-a avut şi cum îi erau curăţate la baie cu duşul, într-un spital din România, dar cum a reuşit să facă progrese cu ajutorul medicilor din Germania.

„Câteodată am coşmaruri. E foarte frig şi întuneric în încăpere, iar eu sunt goală. M-au aşezat într-o cadă dintr-un material incert şi au dat drumul la apă. Am ceva pe picioare, o rană pe care nu o văd, dar care mă ustură tot mai tare. Simt dintr-odată prezenţa cuiva în spatele meu. Oricât m-aş zbate ca să mă întorc să-i văd chipul, nu reuşesc. <<Nu pe spate, vă rog, vă rog, nu pe spate>>, rostesc fără oprire. Însă omul nu mă ascultă.

Nu ştiu ce îmi face, dar mă doare. Îmi umblă în răni cu mâinile goale şi rupe ceva. Tot rupe până când începe să curgă sânge. Ţip şi îl implor să se oprească, dar el continuă să lucreze, ca un robot al răului a cărui singură comandă este distruge.

Nu mă pot mişca, nu mă pot apăra şi am amuţit. Apoi văd. În colţul din stânga al încăperii a început să ardă tavanul. Mă trezesc plângând, aşa cum tot păţesc de câteva luni încoace”, a scris Alexandra Furnea pe pagina sa de Facebook.

Tânăra spune că medicul i-a descris cicatricile ca pe cele ale pacienţilor veniţi din zone de război: „Îmi vine să îi spun că şi noi tot dintr-un război am scăpat. Acelaşi pe care România îl duce de 30 de ani încoace împotriva corupţiei şi căruia i-am căzut victime toţi cei care am fost nenorociţi de sistemul medical de stat, distrus de furturile lor”.

La noi, te spală cum pot, cu duşul, cu apă de la robinet

Situaţia arşilor s-a înrăutăţit în România după anul 2015, mai spune Alexandra Furnea. Pacienţii sunt externaţi cu plăgi deschise de teamă să nu se infecteze în spital, pleacă fără să fie informaţi despre vreun protocol de îngrijire şi fără o reţetă medicală.

„În Germania am înţeles ce înseamnă să îţi pese de arşi. Să gândeşti un sistem întreg prin care să îi sprijini în aşa fel încât să nu rămână mutilaţi şi să nu aibă coşmaruri din cauza condiţiilor din spitale”, relatează tânăra.

În România nu există niciun spital care să aibă tot ce trebuie pentru înrijirea arşilor, nu sunt saloare sterile, nu există protocol pentru realizarea igienei plăgii arse, nu sunt materiale moderne, pansamente speciale care să accelereze vindecarea, şi nici empatie din partea medicilor faţă de durerile pe care le are un ars, nu există un program de recuperare medicală pentru arşi, iar echipamentele compresive sunt extrem de scumpe, în timp ce cremele şi produsele de îngrijire pentru ars sunt considerate cosmetice de către CNAS, aşa că nu sunt decontate, nu sunt spitale pentru arşi, mai spune Alexandra.

„La noi, te spală cum pot, cu duşul, cu apă de la robinet, cu ser fiziologic, cu soluţie de antibiotic, te ung cu o cremă usturătoare şi ineficientă, apoi te înfăşoară în comprese aşa-zis sterile. Crema se topeşte, curge pe sub pansamente, se amestecă cu secreţiile plăgii şi, în final, tifonul se lipeşte de răni, se agaţă de ele şi se desprinde cu tot cu coji, cu tot cu grefe, cu tot cu carne. Fără anestezie. La noi, oamenii umblă cu ulcere pe piele, pentru că nu îşi permit să se îngrijească. Pleci fără compresive, fără produse speciale, handicapat, infectat şi fără speranţă. Nu avem NIMIC pentru arşi.

"Au trecut 3 ani de la Colectiv. (...) Viaţa nu merge înainte şi Colectiv nu este doar un incendiu dintr-un club, petrecut în data de 30 octombrie 2015. Colectiv este în fiecare zi în multe spitale din România. În multe instituţii din România. În multe suflete din România. Colectiv este de fiecare dată când un om moare pentru că medicamentul de care are nevoie nu este de găsit. România, Colectiv nu este doar al nostru, al celor care am fost acolo sau al celor care am pierdut oameni. Este şi al tău”, scrie ea pe Facebook.

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul - 65 de morţi.

Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. "Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv", spunea atunci Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv.