31 de ani fără Amza Pellea! "Numai pământul poate să îmi stingă focul din piept"

La 12 decembrie 1983, Amza Pellea s-a stins din viaţă, răpus de o boală incurabilă. În mintea multor români, actorul a rămas cunoscut ca "nea Mărin", olteanul de la Băileşti

• Războiul hibrid al Kremlinului. Propaganda rusă a inundat Tiktok cu mesaje prin care îndeamnă românii la un război direct împotriva Europei

La 12 decembrie 1983, Amza Pellea s-a stins din viaţă, răpus de o boală incurabilă. În mintea multor români, actorul a rămas cunoscut ca "nea Mărin", olteanul de la Băileşti

Amza Pellea s-ar fi putut numi în multe feluri, după numeroasele personaje din filme şi din teatre cărora le-a dat viaţă. A fost şi Decebal din filmul „Dacii“, şi Mihai Viteazul din filmul regizat de Sergiu Nicolaescu, şi Horaţiu din piesă „Hamlet“ al lui William Shakespeare.

Cel mai adesea însă oamenii l-au simţit ca „nea Mărin“, personajul cu care, în fond, s-a identificat aproape până la contopire.

Lupul din „Scufiţa Roşie“, primul contact cu scena!

Amza Pellea a apărut „pe scenă“ chiar din clasa I, la şcoala primară din Băileşti (judeţul Dolj), care, pe atunci, era un sat mare, agricol. Interpreta rolul lupului din „Scufiţa Roşie“ şi chiar el îşi alesese acest rol, pentru că, „fiind timid, puteam să apar mascat“, spunea actorul într-un interviu din anul 1972, publicat în revista „Teatrul“.

Anii de liceu i-a purtat pe drumuri la Craiova, la colegiul ,,Nicolae Bălcescu“ (n.r. – azi „Carol I“), apoi a urmat şi o şcoală electrotehnică, obţinând specializarea ,,specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“. Însă pasiunea pentru poezii, micile roluri interpretate la serbările şcolare de când era copil l-au adus, în câţiva ani, în faţa Institutului de Cinematografie din Bucureşti. Voia la clasa de regie, dar comisia l-a repartizat la actorie.

De aici, a început ascensiunea...

A jucat la Teatrul Naţional din Craiova (unde a fost şi director), Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti. A interpretate numeroase roluri în filme şi în piese de teatru. A primit distincţii şi premii la festivaluri internaţionale.

Nea Mărin şi Mihai Viteazul i-au adus, pentru totdeauna, succesul!

Încă de pe băncile liceului - pe atunci „Nicolae Bălcescu“, azi „Carol I“ din Craiova-, actorul venit din Băileşti obişnuia să spună colegilor din clasă poante de la el din sat.

A câştigat apoi simpatia şi celor de la facultate, cu ticurile verbale şi cu întâmplările „ca la olteni“. Nu se gândise niciodată să creeze un personaj până când unul dintre colegii de cămin care lucra la radio i-a propus să spună monoloagele la microfon. „Eu m-am dus cu inima îndoita, ca să fiu sincer. Mă gândeam că ele au efect într-un cadru restrâns. M-am dus, ei au primit nişte scrisori, şi aşa au început apoi emisiunile la televizor“, povestea Amza Pellea.

Încet-încet, au luat naştere şi celelalte personaje, Veta şi Mărin, care, spunea actorul, au fost inspirate din familia să: „Ăsta e un omagiu adus unui unchi de-al meu dispărut pe front, pe care-l chema Mărin şi care era foarte vesel, un tip cu foarte mult haz, iar pe nevastă-sa o chema Veta“. „Vorbesc iute fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele“ Iar felul în care îşi spunea monoloagele, dincolo de limbajul familiar, Amza Pellea îl explica, în aceeaşi notă umoristică, prin faptul că „oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea, ei vorbesc iute fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Aşa am găsit ticurile verbale ale lui Mărin“.

De la trecătorii care îl strigau pe stradă „Uite-l pe Amza Pellea!“ la cei mai mulţi care îl arătau, familiar, „Uite-l pe Nea Mărin!“ a fost un simplu pas.

Succesul lui nea Mărin a luat şi mai mare amploare după filmul „Nea Mărin miliardar“, regizat de Sergiu Nicolaescu în 1979. Regizorul care îl avusese pe acelaşi Amza Pellea în filmul său, „Mihai Viteazul“, privea cu ochi sceptici un film de comedie. „Ce-ai zice să facem un film cu nea Mărin?, îmi zicea Amza. „Ştiu şi eu, n-am mai făcut comedie până acum...“ Dar i-am promis că-i fac un film. Nu era nicio idee, nu era niciun scenariu, dar Amza l-a născocit pe nea Mărin. Şi, pentru prima dată, mi-a fost frică. Cum să fac o comedie, când nu făcusem până atunci decât filme istorice?“, povestea Sergiu Nicolaescu într-un interviu. Iar filmul, filmat în doar 32 de zile, a avut încasări mai mari decât „Mihai Viteazul“ şi peste 20 de milioane de spectatori.

Demitizarea morţii unei legende a teatrului!

În legătură cu moartea sa, a circulat multă vreme legenda conform căreia actorul ar fi murit din cauza "iradiaţiilor" la care l-ar fi supus comuniştii, pentru că a vorbit la televizor despre "Leana din capul statului". "Nu este adevărat. Amza a murit de cancer pulmonar. Nu era neapărat în graţiile familiei Ceauşescu, dar nici nu avea probleme cu aceştia. Ştiu că, atunci când a aflat că este bolnav, Elena Ceauşescu s-a oferit să-i înlesnească internarea într-un spital din Paris, dar unchiul a refuzat", povesteşte Alexandru Pelea, nepotul actorului.

Deşi fire puternică, actorul era bântuit de ideea de moarte!

Era înspăimântat ca le va lăsa pe Domnica şi pe Oana singure pe lume. "Prin 1981, atunci când l-am văzut ultima oară, stăteam la masă, la Băileşti, cu el şi cu fânul lui, Liviu. Era oarecum absent de la discuţie. La un moment dat, zice: "Eu dacă mor mâine, fetele mele rămân pe drumuri. N-am decât 5.000 de lei în banca", îşi mai aminteşte nepotul.

Amza a plecat devreme, mult prea devreme. Era 12 decembrie. Şi era frig. S-a stins din viaţă la 52 de ani, răpus de boală...

"Numai pământul poate să îmi stingă focul din piept".

Deşi părinţii lui au ales să fie incineraţi, actorul a dorit o înmormântare! În ultimele clipe de viaţă, Amza le-a zis soţiei şi fiicei: "numai pământul poate să-mi stingă focul din piept".

Românii au pierdut un mare om, dar au câştigat zeci de eroi. Pe semeţul Mihai Viteazul, pe Decebal, pe nebunul Ipu.