Antena LIVE

Curs valutar

32 de ani la la PRIMUL TELEFON MOBIL! Cât cântarea şi cât a costat celebrul CELULAR

Acum nu mai putem trăi fără el, însă în urmă cu 32 de ani lansarea primului telefon mobil a fost una de mare impact

De la 21.09.2015, 11:46
WhatsApp
Galerie (2)

Acum nu mai putem trăi fără el, însă în urmă cu 32 de ani lansarea primului telefon mobil a fost una de mare impact

21 septembrie 1983

Primul prototip al telefonului mobil a văzut lumina zilei în aprilie 1973, când Martin Cooper, manager general la Motorola, făcea primul apel telefonic în timp ce se plimba pe stradă.

A mai fost nevoie de 10 ani de teste, iar pe 21 septembrie 1983, Motorola DynaTAC 8000x devenea primul telefon mobil atestat de o autoritate competentă. Aparatul avea 900 de grame, 25 de centimetri lungime, un timp de încărcare de 10 ore şi o autonomie de doar câteva zeci de minute.

Preţul a fost unul pe măsură: 3.995 de dolari!

Primul utilizator al acestui telefon, imediat după lansarea sa, a fost David D Meilahn, preşedintele unei cunoscute companii de asigurări din Statele Unite, care a folosit aparatul pentru a-l suna pe Bob Barnett, fost preşedinte al Ameritech Mobile Communications, apoi pe o nepoată a lui Alexander Graham Bell, aflată în Germania în acel moment. Meilahn a donat apoi telefonul mobil Muzeului de Ştiinţă din Chicago.

Pe lângă cele 12 taste standard, telefonul mai avea nouă taste răspunzând unor funcţii specifice: Rcl (Recall), Clr (Clear), Snd (Send), Şto (Store), Fcn (Function), End, Pwr (Power), Lock şi Vol (Volume), Motorola DynaTAC 8000X fiind primul telefon mobil din lume care se putea conecta la o reţea de telefonie fără să necesite asistenta din partea unui operator şi care putea fi purtat de către posesorul său.

Din 1983 şi până în 1989, mai sunt fabricate cinci modele DynaTAC, şi aproape de intrarea în anii 1990, este dezvăluit Motorola MicroTAC, telefon care era livrat, în premieră, cu o staţie fixă de încărcare /docker/, în timp ce tastatura putea fi acoperită de o clapetă. Definitivarea noilor tehnologii şi mobile au costat Motorola mai mult de 100 de milioane de dolari.

10 noiembrie 1992 - ERA NOKIA!

Evoluţia telefonului mobil a continuat cu modelul Nokia 1011, care a definit forma standard a telefoanelor din zilele noastre. Pe 10 noiembrie 1992, finlandezii au lansat acest aparat, care cântărea 475 de grame, avea 19,5 cm lungime, ecran monocrom LCD, o autonomie a bateriei de 12 ore în aşteptare sau 90 de minute de convorbire. A fost primul telefon care a folosit tehnologia GSM. Preţul: 1.650 de dolari.

Anul 2000 - NOKIA 3310

Considerat telefonul emblematic al companiei finlandeze, modelul Nokia 3310, lansat în anul 2000, a fost vândut în peste 130 de milioane de exemplare. Cântărea 133 de grame, avea calculator, cronometru, reminder şi 4 jocuri. Bateria permitea circa 4 ore de convorbire sau 180 de ore în modul stand-by. A costat, la lansare, aproximativ 250 de dolari.

Un singur lucru a rămas nerezolvat şi face ca între telefoanele de fiţe de azi şi “cărămida” din 1983 să existe o asemănare: autonomia bateriei. Dacă atunci încărcai telefonul 10 ore şi vorbeai câteva zeci de minute, acum îl încarci câteva zeci de minute şi vorbeşti tot cam atât.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment motorola
Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?

Mai puţin de o oră

1-3 ore

Peste 3 ore

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
O fabrică de tradiție din România renunță la a mai produce alimentul pe care...
Fanatik.ro
Publicat 20.02.2025
ZODIA care riscă să divorțeze în a doua jumătate a lunii februarie, potrivit...
Gandul
Publicat 20.02.2025
De ce Trump este ca plastilina în mâinile lui Putin? Zvonurile despre compromat...
Adevărul
Publicat 20.02.2025
Power Couple România sezon 2, 19 februarie 2025. Proba de scuba diving a adus...
A1
Publicat 20.02.2025
Horoscopul zilei de 21 februarie 2025. Gemenii găsesc motive noi de bucurie....
CaTine
Publicat 20.02.2025
Claudia Puican a ajuns la spital însărcinată în 7 luni!...
spynews.ro
Publicat 20.02.2025
Fostul tenismen ucrainean din Top 20 a dezvăluit ce i-a scris un coleg rus la...
GSP
Publicat 20.02.2025
Comuna din România unde prețul apartamentelor a explodat. Motivul pentru care...
Click.ro
Publicat 20.02.2025
Apple a lansat iPhone 16e. Ce preț are noul smartphone
Useit
Publicat 20.02.2025
Care ar fi, de fapt, cauza morții lui Andrei Perneș. De ce a pierdut controlul...
Redacţia.ro
Publicat 20.02.2025
Miliardarul rus care a monitorizat din spatele lui Serghei Lavrov întâlnirea de...
libertatea.ro
Publicat 20.02.2025
Rihanna a izbucnit în lacrimi după ce juriul a anunțat verdictul în cazul lui...
ZU
Publicat 20.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Cum să ai parte de dimineți mai ușoare cu un copil mic
Deparinti
Publicat 20.02.2025
Birce Akalay și-a schimbat complet coafura. Cum arată vedeta în prezent
Happy
Publicat 20.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce scarpini instinctiv erupțiile de pe piele. Acest obicei nu este atât de...
Medicool
Publicat 20.02.2025