40 de porci dintr-un judeţ sub cod roşu de pestă porcină au fost transportaţi ilegal prin ţară, 500 de km
40 de porci dintr-un judeţ sub cod roşu de pestă porcină au fost transportaţi ilegal prin ţară, 500 de km. Inconştienţa unui bărbat ar fi putut împrăştia pesta în tot vestul României.
De Redactia Observator la 07.09.2018, 07:4440 de porci dintr-un judeţ sub cod roşu de pestă porcină au fost transportaţi ilegal prin ţară, 500 de km. Inconştienţa unui bărbat ar fi putut împrăştia pesta în tot vestul României.
Un doljean a încărcat într-o dubă 40 de porci, unii dintre ei cumpăraţi din Bihor, judeţ cu cod roşu de pestă porcina, şi a condus nestigherit peste 500 de km. Poliţiştii l-au oprit abia după ce a încercat să evite un filtru de pe DN 6. Pentru tot ce a făcut bărbatul a fost amendat cu 600 lei.
Şoferul prins în trafic ar fi încercat să scape de autorităţi şi le-a spus că a cumpărat porcii din judeţul Timiş. Numai că în camion au fost descoperite crotalii din judeţul Bihor, judeţ aflat sub cod roşu de pestă porcină. Imediat autorităţile sanitar-veterinare au luat decizia ca cei 40 de porci să fie sacrificaţi şi îngropaţi, după ce au prelevat probe.
"Porcii provin din Bihor, din zona de cod roşu acolo unde evoluează pesta porcină, de aceea am activat de urgenţă CNCB la nivelul Prefecturii judeţului Mehedinţi. Domnul prefect a emis actul de ucidere şi de îngropare.", a declarat dr. Irina Zoican, directorul DSV Mehedinţi.
- Porci lăsați liberi pe stradă în miez de noapte la Călărași. Oamenii au dat drumul animalelor de frica pestei...
- 70 de porci dintr-un focar cu pestă porcină au fost făcuţi cadou oamenilor, la Călăraşi: "Mai bine le dădea o...
- Harta pestei porcine africane în Europa: România este cea mai afectată. Peste 160.000 de porci, ucişi în toată...
Transportul animalelor fără acte de provenienţă şi mai ales scoaterea porcilor din zonele afectate de pestă sunt strict interzise. Iar pentru inconştienţa sa şoferul a fost sancţionat.
Pe lângă amenda pentru transportul de animale fără acte de provenienţă bărbatul s-a ales şi cu o sanţiune de 750 de lei de la Direcţia Sanitare Veterinară.