A băgat o petardă într-o țeavă și i-a explodat în față. Un gorjean a ajuns în spital
Un gorjean a ajuns la spital, în noaptea dintre ani, după ce a băgat o petardă într-o țeavă, ca să-i amplifice sonorul, și i-a explodat în față, notează Mediafax.
De Redactia Observator la 01.01.2022, 13:13Polițiștii din Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi că un bărbat a fost rănit de o petardă. Verificările au scos la iveală că un bărbat de 37 de ani, din orașul Filiași, aflat în comuna Turburea, ar fi introdus o petardă într-o țeavă metalică, pentru a-i crește intensitatea sonoră, iar în momentul în care a aprins-o, i-a explodat în față, provocându-i leziuni.
Bărbatul a fost transportat la spital. A fost deschis un dosar penal penru vătămare corporală din culpă și efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.