A fost descoperit trupul copilului de 10 ani, dispărut la scăldat. Curenţii l-au adus la mal, la 19 km depărtare
Pompierii din judeţul Ialomiţa au găsit trupul neînsufleţit al copilului în vârstă de zece ani dispărut în urmă cu două zile în apele râului Ialomiţa. Cadavrul a fost dus de ape la o distanţă de 19 kilometri de locul în care copilul a fost văzut ultima dată.
De Redactia Observator la 25.05.2018, 21:04Pompierii din judeţul Ialomiţa au găsit trupul neînsufleţit al copilului în vârstă de zece ani dispărut în urmă cu două zile în apele râului Ialomiţa.
Cadavrul a fost dus de ape la o distanţă de 19 kilometri de locul în care copilul a fost văzut ultima dată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ialomiţa, Lăcrămioara Chirea, trupul copilului a fost descoperit la 19 kilometri de locul în care se scălda şi a fost luat de curenţii puternici.
Miercuri după-amiază, băiatul de zece ani din localitatea Broşteni se scălda împreună cu un alt băiat mai mare cu patru ani in apele râului Ialomiţa când cel mic a fost luat de curenţi.
Băiatul mai mare a reuşit să înoate până la mal şi să alerteze autorităţile. Căutările au început imediat, însă abia după două zile copilul a fost găsit.