Antena LIVE

Curs valutar

A fost realizat primul transplant complet de organe genitale masculine. Operaţia a durat 14 ore

A fost realizat primul transplant complet de organe genitale masculine. Operaţia a durat 14 ore, iar beneficiarul este un veteran din Afganistan. Acestuia i-a fost reconstruită întreaga regiune pelviană.

De la 24.04.2018, 09:01
WhatsApp
A fost realizat primul transplant complet de organe genitale masculine. Operaţia a durat 14 ore

Un militar american rănit în Afganistan a suferit primul transplant de penis şi de scrot din lume, au anunţat luni medicii de la Universitatea Johns Hopkins, citaţi de AFP.

Medicii au mai realizat transplanturi de penis, însă transplantul unui penis şi al un scrot este considerat o premieră în lumea medicală.

O echipă formată din nouă chirurgi plasticieni şi doi chirurgi urologi a operat pacientul timp de 14 ore, în data de 26 martie, a indicat Johns Hopkins University într-un comunicat.

Medicii au transplantat un penis, un scrot fără testicule şi o parte din peretele abdominal de la un donator decedat. 

Beneficiarul a solicitat anonimatul, însă, într-un scurt comunicat, acesta a precizat că urmează să părăsească spitalul săptămâna viitoare.

'Sperăm că acest transplant va ajuta la restabilirea la un nivel aproape de normal a funcţiilor sexuale şi urinare ale acestui tânăr', a declarat profesorul W.P. Andrew Lee, şeful secţiei de chirurgie plastică şi reconstructivă de la Universitatea Johns Hopkins.

'Când m-am trezit (după intervenţia chirugicală), m-am simţit în sfârşit mai normal', a declarat militarul după operaţie.

Comunicatul nu specifică condiţiile în care bărbatul a fost rănit, însă precizează că astfel de răni ar fi putut fi provocate de dispozitive explozive improvizate.

Primul transplant de penis din lume a fost efectuat în China în 2006, însă beneficiarul a trebuit să fie operat din nou pentru a-i fi scos 'din cauza unor probleme psihologice grave' cu care acesta s-ar fi confruntat.

În 2015, în Africa de Sud a fost anunţat primul transplant reuşit de penis din lume, urmând apoi un altul în Statele Unite, în 2016.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

transplant
Întrebarea zilei
Aţi avut vreodată probleme medicale după ce aţi cumpărat haine de la second hand?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Construcția misterioasă din România pe care Ceaușescu a ținut-o la secret. Nu...
Fanatik.ro
Publicat 22.09.2024
O „goană după aurul alb”, considerat combustibilul viitorului, ia avânt la...
spotmedia.ro
Publicat 22.09.2024
Calcul complet | Ce pensie primește un român, dacă s-a pensionat cu o vechime...
Gandul
Publicat 22.09.2024
Jocul periculos la două capete al dictatorului din Belarus. Cartea pe care...
Adevărul
Publicat 22.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 23 septembrie 2024. Peștii trebuie să fie mai atenți la...
CaTine
Publicat 22.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Testul rutier la care 9 din 10 șoferi dau răspuns greșit. Care mașină trece...
Click.ro
Publicat 22.09.2024
Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost...
Useit
Publicat 22.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Apare un nou stat musulman în Europa. Va fi înființat la 700 kilometri...
libertatea.ro
Publicat 22.09.2024
Coldplay și-a prelungit turneul record cu noi concerte în 2025. Formația va...
ZU
Publicat 22.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Cum afectează traumele din copilărie stilul parental
Deparinti
Publicat 22.09.2024
Top cinci destinații din Europa călduroase pentru această toamnă. Sunt peste...
ziare.com
Publicat 22.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
De ce tot mai mulți oameni au infecții urinare. Un aliment pe care toți îl...
Medicool
Publicat 22.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024