Antena LIVE

Curs valutar

A murit Valentin Nicolau

Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost şef al Televiziunii Române, scriitor şi dramaturg, a decedat, marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator

De la 13.01.2015, 23:56
WhatsApp

Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost şef al Televiziunii Române, scriitor şi dramaturg, a decedat, marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator

Decesul a fost declarat după 45 de minute în care s-au făcut manevre de resuscitare.

Valentin Nicolau a fost dus de urgenţă la Spitalul Universitar, marţi seară, fiind în stop cardio-respirator, a declarat pentru MEDIAFAX medicul Florin Chirculescu.

Nicolau se afla în maşina personală când a început să se simtă rău. Ambulanţa a fost chemată de o altă persoană.

Medicii au început manevrele de resuscitare în timp ce îl transportau pe Nicolau la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Manevrele de resuscitare au continuat la spital.

Chirurgul Florin Chirculescu, un apropiat al lui Valentin Nicolau, a declarat pentru MEDIAFAX că nu ştie ca fostul şef al TVR să fi fost cardiac, că acesta se lăsase de fumat şi slăbise.

Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formaţie geofizician.

Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002-2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

director drama moarte tvr
Întrebarea zilei
Aveţi în plan să plecaţi în vacanţă de Paşte, anul acesta?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025