"A plecat spre Împărăția lui Dumnezeu". Bogdan, ginerele preotului din Curtici care a căzut de pe o schelă din biserică, a murit la 30 de ani. Abia devenise tată
Abia îşi cunoscuse copilul pe care abia îl creştinase, dar Bogdan nu a mai apucat să se bucure de tot ce îi aduce viaţa. Un accident stupid avea să îl răpească familiei.
De Redactia Observator la 28.02.2024, 17:01După mai bine de o lună de când a căzut de pe o schelă, unde se urcase ca să ajute la împodobirea cu flori a bisericii, ginerele preotului din Curtici a pierdut lupta şi s-a stins la doar 30 de ani.
Nu a reuşit să mai lupte
Tânărul nu a observat că în podeaua schelei era o gaură, pe care muncitorii o făcuseră ca să poată urca gălețile cu vopsea la înălțime. Bogdan s-a prăbuşit în gol zece metri şi s-a zdrobit de pardoseala bisericii.
A fost transportat de urgenţă la spital, în comă, cu lovituri la coloană şi cap. Dar nu a mai putut să lupte. A obosit şi a plecat să se odihnească pentru totdeauna.
Toţi cei care l-au cunoscut au transmis mesaje emoţionante pe internet, la scurt timp după ce au aflat cumplita veste. „Tânărul Bogdan, colegul meu de seminar, tatăl unui băiețel de câteva luni, a plecat spre Împărăția lui Dumnezeu. Când ne mor tinerii, conștientizăm o dată în plus valoarea clipei...Dumnezeu să mângâie familia îndurerată, iar pe Bogdan să-l așeze în Împărăția Sa!”, “Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, “Mare păcat ,Dumnezeul să-l odihnească și multă putere familiei sale”, “Dumnezeule Doamne! Fii bun și primește un asemenea om bun în dreapta ta!”, “Doamne ce durere...Bunul Dumnezeu sa.l odihneasca in pace...si multe mângâiere sa dea familiei.”, “Dumnezeu să-l ierte și să îi dea odihnă veșnică, cred ca ne cutremura pe toți această veste tristă”, “Drum lin, Bogdan!”, “Rămas bun colegul meu de seminar am fost colegi erai un băiat de nota 10 Dumnezeu sa te odihnească în pace”, “Dumnezeu să te odihnească alături de îngeri”, “Se pare că e perioada în care Dumnezeu alege doar oameni tineri...Odihnă veșnică Bogdan. Sincere condoleanțe familiei”.