Accident cu 7 victime, între care un bebeluş, în Teleorman. Bebeluşul e în stare gravă
Şapte persoane, între care şi un bebeluş, au fost rănite, miercuri dimineaţa, într-un accident care a avut loc în comuna Crângu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.
De Redactia Observator la 28.11.2018, 11:03Şapte persoane, între care şi un bebeluş, au fost rănite, miercuri dimineaţa, într-un accident care a avut loc în comuna Crângu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.
Potrivit sursei citate, două maşini au fost implicate în accident.
"Este vorba despre şapte victime, dintre care trei femei, un copil de 7-8 luni şi trei bărbaţi, conştiente şi cooperante, cu traumatisme la nivelul membrelor şi toracelui. Un bărbat, şoferul unui autoturism, a fost încarcerat, acesta fiind scos de pompieri şi predat echipajelor medicale. Toate victimele au fost transportate la UPU Alexandria de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă.", au precizat reprezentanţii ISU Teleorman.
Cazul a fost preluat de către Poliţie.
La faţa locului au ajuns echipe de descarcerare, patru ambulanţe şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă.