Antena LIVE

Curs valutar

Accident cumplit în Bistriţa-Năsăud, la Livezile. Sunt şapte victime, între care o familie cu trei copii 

Trei copii şi părinţii lor au fost raniţi, noaptea trecută, într-un groaznic accident în Bistriţa Năsăud, la Livezile.

De la 20.08.2018, 08:26
WhatsApp
Galerie (5)
Accident cumplit în Bistriţa-Năsăud, la Livezile. Sunt şapte victime, între care o familie cu trei copii

Trei copii şi părinţii lor au fost raniţi, noaptea trecută, într-un groaznic accident în Bistriţa Năsăud, la Livezile. Tatăl, care conducea maşina regulamentar, s-a trezit în faţă cu un alt autoturism. Şoferul neatent venea de pe un drum lăturalnic, nu s-a asigurat când a intrat pe DN17 şi a izbit maşina în care se aflau copiii. Cu toţii au fost transportaţi la spital.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, dar și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud. 

Echipajele de intervenție au stabilit că ”în accident au fost implicate șapte victime, patru adulți și trei minori, (conștiente, cooperante)”, a precizat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Un echipaj de descarcerare a intervenit pentru a extrage una dintre victime, care a rămas blocată într-una dintre mașini.

La spital au fost transportatţi trei minori și trei adulți, în vederea continuării investigațiilor medicale de specialitate.

Familia cu cei trei copii venea din Republica Moldova şi voia să ajungă în Franţa. 

Traficul pe DN 17, în zona localităţii Livezile, unde s-a produs accidentul, a fost blocat câteva zeci de minute.

Polițiștii bistrițeni efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident bistrita livezile familie copii
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025