Antena LIVE

Curs valutar

O întreagă familie, spulberată de TIR la Coşeviţa, în Hunedoara! Tatăl a murit, iar cei trei copilaşi şi mama lor sunt în stare critică (Video)

Trei copilaşi au rămas fără tată, în urma unui teribil accident produs astăzi pe DN 68 A, în zona localităţii Coşeviţa, la graniţa judeţelor Hunedoara şi Timiş.

De la 22.12.2017, 13:23
WhatsApp
Galerie (5)

Trei copii cu vârste de 4 luni, 5 ani și 10 ani au fost răniţi şi mama acestora au fost răniţi într-un teribil accident produs astăzi pe DN 68 A, în zona localităţii Coşeviţa, la graniţa judeţelor Hunedoara şi Timiş.

Din păcate, tatăl copiilor a rămas blocat printre fiarele contorsionate ale mașinii și nu a mai putut fi salvat. El a murit la puțin timp după ce a fost eliberat de pompieri.

Potrivit presei locale, în accident au fost implicate două autoturisme și un autotren.

Cei trei copii şi mama lor au fost transportați la un spital din Timișoara. Starea lor este stabilă și sunt conștienți.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, una pentru transport victime multiple și mai multe ambulanțe SMURD și SAJ.

Sursa foto: tion.ro

Circulația este în continuare blocată în zonă. Șoferii sunt rugați să folosească rute alternative pentru că cercetările vor dura destul de mult.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident mortal
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024