Accident cu 8 victime, în Dâmboviţa. Un TIR a lovit în plin un microbuz cu muncitori. Răniţii, preluaţi cu elicopterul SMURD
Un grav accident de circulaţie s-a petrecut vineri seara în localitatea Slobozia Moară din Dâmboviţa. Şoferul unui TIR apierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a lovit în plin un microbuz în care se aflau mai mulţi muncitori. Primul bilanţ al victimelor indică doi morţi şi alţi şapte răniţi
De Redactia Observator la 08.10.2022, 09:28- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
La fața locului intervin în prezent echipaje pentru acordarea primului ajutor. Au fost mobilizate mai multe autospeciale de intervenţie, dintre care două maşini de descarcerare şi trei ambulanţe SAJ Dâmboviţa.
Opt persoane au fost identificate ca fiind rănite, acestea fiind preluate de echipajele de prim-ajutor. La faţa locului intervine pentru preluarea victimelor şi un elicopter SMURD.
Una dintre victime se afla în TIR, celelalte şapte în microbuz. Din nefericire două persoane au fost declarate decedate.
Comunicatul autorităţilor
- Un bărbat de 42 de ani din Vâlcea a murit, după ce a căzut în gol de pe o schelă de la etajul patru
- Accident mortal filmat în Chiajna. Un motociclist a sfârșit pe loc, aruncat într-un gard metalic. Tânărul nu...
- Accident mortal filmat în Chiajna. Un motociclist a sfârșit pe loc, aruncat într-un gard metalic. Tânărul nu...
"La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la ieșirea din localitatea Slobozia Moară.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din primele cercetări, au stabilit că s-a produs o coliziune între un ansamblu de vehicule rutier (tir), condus de un bărbat de 46 de ani, și un autovehicul, respectiv microbuz 8+1 locuri.
În urma impactului, din nefericire, două persoane (din microbuz) au decedat. Totodată, ambii conducători auto și alți 4 pasageri au fost răniți. Traficul este deviat pe ruta: Bâldana-Răcari-Slobozia Moară. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier."