Grav accident la ieşirea din Timişoara: Medic şi asistentă răniţi, după ce ambulanţa lor a fost proiectată într-un stâlp. IMAGINI DRAMATICE
De Redactia Observator la 18.10.2017, 09:12Un medic şi asistenta aflaţi într-o ambulanţă care mergea la un caz medical în comuna Dumbrăviţa din judeţul Timiş au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un autoturism şi proiectată într-un stâlp.
Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în comuna Dumbrăviţa, aflată la aproximativ un kilometru de Timişoara. Echipajul medical se deplasa la un copil a cărui familie solicitase ajutorul de specialitate.
La un moment dat un autoturism i-ar fi tăiat calea autoutilitarei SAJ, lovind-o, şi apoi a proiectat-o într-un stâlp. În urma impactului, stâlpul a fost frânt.
Medicul şi asistenta din ambulanţă au fost răniţi. Ei au fost preluaţi de o altă ambulanţă şi au fost duşi la spital pentru îngrijiri şi investigaţii.
Poliţiştii au început cercetările pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul.
Sursa: News.ro