ACCIDENT CUMPLIT. Un bărbat a murit după ce a fost lovit de două maşini!
Un bărbat de aproximativ 60 de ani şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după ce a fost lovit de două maşini.
De Redactia Observator la 05.10.2017, 09:40Un bărbat de aproximativ 60 de ani şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după ce a fost lovit de două maşini.
Accidentul s-a petrecut în Mehedinţi. Potrivit martorilor, pietonul a fost lovit de un şofer beat care a fugit imediat după impact şi şi-a abandonat victima pe şosea. Alţi şoferi au reuşit să îl evite pe bărbatul întins pe asfalt, însă un altul nu l-a văzut la timp şi a trecut cu maşina peste el.
După câteva zeci de minute, primul şofer s-a întors la locul accidentului însoţit de avocat şi a declarat că a fugit pentru că s-a speriat.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi urmează să afle dacă pietonul a murit după primul impact sau dacă a murit după ce a fost călcat de cea de-a doua maşină.