Accident cu două victime produs în Arad. Autorităţile sunt în alertă maximă
Un grav accident de circulaţie, cu două victime, s-a produs, sâmbătă dimineaţa, în judeţul Arad, pe Drumul Naţional DN7, la ieşirea din localitatea Bătuţa.
De Cristi Ioniţă la 27.07.2019, 09:27Un grav accident de circulaţie, cu două victime, s-a produs, sâmbătă dimineaţa, în judeţul Arad, pe Drumul Naţional DN7, la ieşirea din localitatea Bătuţa.
În accidentul produs în judeţul Arad au fost implicate două autoturisme şi un microbuz de transport marfă.
Accidentul din Arad s-a soldat cu două victime
Din primele informaţii rezultă că şoferul microbuzului a fost rănit grav, dar este în stare stabilă, în timp ce şoferul unui autoturism a decedat, iar medicii nereuşind resuscitarea.
Autorităţile locale sunt în alertă maximă în condiţiile în care circulaţia din zonă a fost dată peste cap.
Se intervine cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă.
Accidentul s-a produs după ce un bărbat de 34 de ani din județul Vâlcea se deplasa cu autoturismul dinspre Arad înspre Deva, iar într-o curbă periculoasă la stânga a pătruns pe contrasens lovindu-se frontal cu o autoutilitară în cuplu cu remorcă, condusă regulamentar de un arădean de 38 de ani.
Ulterior, remorca autoutilitarei a fost lovită din spate de un alt autoturism condus de un bărbat de 52 de ani din județul Suceava.
În urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto din judeţul Vâlcea și rănirea conducătorului autoutilitarei.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.