ACCIDENT GRAV în Argeş: Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite
Un accident grav a avut loc, în această seară, în localitatea argeşeană Buzoeşti, după ce şoferul unui autoturism a ieşit dintr-o benzinărie fără să se asigure şi s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau trei adulţi şi un copil.
De Redactia Observator la 03.02.2017, 22:53Un accident grav a avut loc, în această seară, în localitatea argeşeană Buzoeşti, după ce şoferul unui autoturism a ieşit dintr-o benzinărie fără să se asigure şi s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau trei adulţi şi un copil.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, în urma impactului, şoferul din Audi, care era singur în maşină, dar şi cei patru pasageri ai autoturismului Dacia Logan - un băiat în vârstă de 12 ani, un bărbat care conducea autovehiculul şi două femei - au fost răniţi.
Cei cinci au fost preluaţi de echipaje medicale şi transportaţi la spital.
Primele informaţii arată că una dintre femeile aflate în Logan are leziuni grave, ea suferind fracturi la ambele picioare.