Accident grav în Bistriţa-Năsăud. Patru victime, dintre care doi copii de 3 și 5 ani, după un impact între două mașini
Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, joi seară, după ce două maşini s-au ciocnit pe DN 17 C, în judeţul Bistrița-Năsăud.
De Redactia Observator la 08.03.2018, 20:57- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, joi seară, după ce două maşini s-au ciocnit pe DN 17 C, între localităţile Cepari şi Dumitra, în judeţul Bistriţa-Năsăud.
”Şoferul unui autoturism, pe fondul unei depăşiri neregulamentare, în sensul că nu s-a asigurat suficient, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bistriţa, Crina Maria Sîrb.
Potrivit acesteia, ambii şoferi au 37 de ani şi nu au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
În urma accidentului, a fost rănit şoferul vinovat, un pasager din maşina lovită şi doi copii de 3 şi 5 ani.
”Victimele sunt conştiente, neîncarcerate şi prezintă leziuni şi traumtisme”, au precizat, la rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.
Cele patru victime au fost transportate la UPU SMURD Bistriţa, iar traficul în zona accidentului s-a desfăsurat alternativ.
Sursa. News.ro