Accident grav într-un sat din Cluj. Impact devastator între o maşină şi un TIR. Un bărbat, în stop cardiac
Un grav accident de circulaţie în care sunt implicate un TIR şi o maşină s-a produs, marţi, pe DN 1 C, în judeţul Cluj. Un bărbat este resuscitat la faţa locului, alţi doi fiind transportaţi la spital. Traficul în localitatea Sânnicoară este complet blocat.
De Redactia Observator la 28.05.2024, 19:15”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca şi Punctul de Lucru Jucu intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe strada Principală din localitatea Sânicoară, comuna Apahida. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare şi două echipaje SMURD, unde au găsit un autocamion şi două autoturisme avariate. Într-unul dintre autoturisme se aflau două persoane încarcerate”, a transmis, marţi, ISU Cluj.
Sursa citată a precizat că pompierii au descarcerat cele două victime din autoturismul avariat, scrie news.ro.
”Întrucât condiţia medicală a unuia dintre bărbaţi este gravă, echipajele au operat o extragere de urgenţă. Imediat, bărbatul a fost intubat, dar a intrat în stop cardio-respirator, astfel că în aceste momente se aplică manevre de resuscitare. Cealaltă victimă extrasă este conştientă, cooperantă. Alte două persoane primesc îngrijiri medicale”, a mai transmis sursa citată.
Doi bărbaţi, de aproximativ 40 de ani, vor fi transportaţi la spital. În cazul bărbatului aflat în stop cardio-respirator se continuă la faţa locului manevrele de resuscitare.
Centrul Infotrafic a transmis că accidentul a avut loc pe DN 1C, iar circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate.