Accident GROAZNIC la Constanţa. Fetiţă de 7 ani şi un bărbat, SPULBERAŢI de pe trecere de un tânăr şofer, care A FUGIT!
Șoferul vinovat este un constănțean de 22 de ani care, după producerea accidentului, a fugit de la fața locului.
De Redactia Observator la 06.10.2017, 12:21Doi oameni au fost loviți de un autoturism în timp ce traversau pe marcajul pietonal. Accidentul s-a petrecut aseară pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, victimele fiind un bărbat în vârstă de 49 de ani și o fetiță de doar 7 ani.
Șoferul vinovat este un constănțean de 22 de ani care, după producerea accidentului, a fugit de la fața locului.
”La data de 05.10.2017, ora 22.45, numitul I.T., în vârstă de 22 de ani, din Constanța, a condus un autoturism pe bulevardul Tomis, dinspre strada Nicolae Iorga către strada Ion Rațiu, iar pe marcajul pietonal din dreptul străzii Petru Vulcan, a suprins și accidentat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Constanța și o minoră în vârstă de 7 ani. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal”, menționează IPJ Constanța.