Antena LIVE

Curs valutar

Trei tinere la spital, una în comă, după un accident la Preluca, în Neamţ

Trei tinere au ajuns la spital, una în comă, după un accident la Preluca, în Neamţ. Două maşini s-au ciocnit, una dintre ele a ajuns în curtea unei case.

De la 02.02.2019, 09:54
WhatsApp
Trei tinere la spital, una în comă, după un accident la Preluca, în Neamţ Ştiri de Neamţ

Trei tinere au ajuns la spital, una în comă, după un accident la Preluca, în Neamţ. Două maşini s-au ciocnit, una dintre ele a ajuns în curtea unei case.

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7:45, pe DN 15, în localitatea Preluca, comuna Pângărați.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).

Conform unor surse, citate de Ştiri de Neamţ, una dintre victime a fost încarcerată și a fost scoasă din autoturism până la sosirea unui echipaj de descarcerare. Aceasta se află în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare. A fost preluată de o ambulanță cu medic de la SAJ.

In urma accidentului au rezultat 3 victime de sex feminin, din care 2 constiente si una inconstienta. Echipajul SMURD de prim ajutor a preluat una din victime, iar ambulantele de la SAJ celelalte doua. – informează ISU Neamț

Cosmin Stăniloiu
accident neamt
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025