Accident rutier grav, în Argeș. Un bărbat a rămas fără o mână, după ce maşina în care se afla s-a ciocnit de alt autoturism
Un accident rutier în urma căruia un bărbat a fost scos din maşină cu o mână amputată s-a produs, sâmbătă după amiază, în localitatea Lunca Corbului din judeţul Argeş. Primele date arată că două autoturisme, în care se aflau şase persoane, s-au ciocnit. Printre victime se numără şi un copil, care nu este în stare gravă, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 22.10.2022, 14:27UPDATE - Dintre cele şase persoane, patru adulţi şi copilul rănit, în vârstă de şase ani, sunt transportaţi la unităţile spitaliceşti pentru îngrijiri şi investigaţii medicale.
Accidentul a avut loc pe DN65 , în zona restaurantului Stejarul. Primele date de la faţa locului arată că două autoturisme s-au ciocnit, în urma impactului una dintre maşini fiind proiectată în afara carosabilului, iar cealaltă rămânând pe marginea drumului, transmite Poliţia judeţeană Argeş.
Uneia dintre victime i-a fost amputată mâna
Conform ISU Argeş, în fiecare dintre cele două autoturisme implicate în accident se aflau trei persoane. Una dintre acestea, un bărbat de 36 de ani, are o amputaţie de membru superior în urma accidentului. El a fost scos din maşină de către un echipaj de descarcerare. De asemenea, printre cei implicaţi se numără şi un copil care a suferit un traumatism cranian minor, starea sa nefiind gravă.
La ora transmiterii acestei ştiri traficul rutier în zona accidentului este restricţionat, pentru ca poliţiştii să realizeze cercetarea la faţa locului.