Accident teribil la Greaca, o maşină făcută praf, patru oameni grav răniţi
Un accident teribil a avut loc luni de dimineaţă la Greaca, unde o maşină a fost făcută praf şi patru oameni grav răniţi.
De Redactia Observator la 13.05.2019, 09:38Un accident teribil a avut loc luni de dimineaţă la Greaca, unde o maşină a fost făcută praf şi patru oameni grav răniţi.
Patru bărbaţi din localitatea Greaca au fost răniţi, luni dimineaţa, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu o remorcă de tractor pe DN 41, la faţa locului intervenind pompierii şi echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
'Un bărbat din localitatea Greaca, în timp ce conducea un autoturism pe DN 41 pe raza localităţii, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza şi a intrat cu maşina într-o remorcă de tractor parcată în afara părţii carosabile. În urma impactului au rezultat patru victime, şoferul şi trei dintre cei patru pasageri aflaţi în autoturism', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.
Una dintre victime, aflată în stare gravă, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, iar ceilalţi trei bărbaţi accidentaţi au fost transportaţi la unităţi din Bucureşti.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.