Un tren de pasageri a IZBIT ÎN PLIN o maşină în care se aflau trei ieşeni! Circulația este BLOCATĂ, intervin pompierii militari (VIDEO)
În urmă cu puțin timp o platformă pe care era transportată o mașină a fost lovită de un tren care venea de la Bistrița-Bârgăului și se îndrepta spre Gara Bistrița, de unde mai apoi trebuia să plece spre Cluj-Napoca. În autoturism se aflau trei ieşeni, care se întorceau de la Sighetu Marmației.
De Redactia Observator la 06.08.2017, 10:42În urmă cu puțin timp o platformă pe care era transportată o mașină a fost lovită de un tren care venea de la Bistrița-Bârgăului și se îndrepta spre Gara Bistrița, de unde mai apoi trebuia să plece spre Cluj-Napoca. În autoturism se aflau trei ieşeni, care se întorceau de la Sighetu Marmației.
Autoturismul care tracta platforma a apucat să treacă, însă platforma a fost luată în plin de tren. Șoferul de 64 de ani, care se îndrepta spre Iaşi, spune că a văzut trenul, dar a crezut că reușește să treacă, scrie bistriteanul.ro.
Se pare că autoturismul de pe platformă era adus de la Sighetu Marmației, unde fiul șoferului a făcut pană și i-a cerut acestuia ajutorul.
În autoturism se aflau trei persoane, din Iași, iar în tren maxim 10 călători.
Nimeni nu a fost rănit în urma accidentului. Șoferul și mecanicul de locomotivă au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Mecanicul de locomotivă spune că șoferul autoturismului nici nu a oprit să se asigure înainte de a traversa calea ferată.
Circulația în zonă este blocată, pompierii militari lucrând la degajarea căii ferate.