Administratorul judiciar al unei societăţi comerciale, reţinut pentru luare de mită
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, anunţă, miercuri, reţinerea pentru 24 de ore a lui Petrică Dan Vlaic, administrator judiciar al unei societăţi comerciale, acuzat de comiterea infracţiunii de luare de mită.
De Cristi Ioniţă la 02.10.2019, 17:29Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, anunţă, miercuri, reţinerea pentru 24 de ore a lui Petrică Dan Vlaic, administrator judiciar al unei societăţi comerciale, acuzat de comiterea infracţiunii de luare de mită.
Conform procurorilor DNA, infracţiunea a fost comisă în perioada 2017-2019, când "inculpatul Vlaic Petrică Dan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la administratorul unei societăți comerciale aflată în reorganizare (martor în cauză) să-i remită o sumă de bani, reprezentând echivalentul a 5% din totalul datoriilor (aproximativ 4.000.000 lei) prevăzute în planul de reorganizare, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească obligațiile legale în cadrul procedurii reorganizării, prin inacțiunile sale încălcând prevederile Legii nr.85/2014 atât în relația cu debitorul, cât și cu instanța judecătorească".
Administratorul judiciar al firmei, reţinut alături de o femeie care l-a ajutat să ascundă mita
Banii pretinși au fost remiși de omul de afaceri, după cum urmează:
" - în perioada martie-aprilie 2017, suma de 20.000 de lei în numerar,
- spre sfârșitul anului 2017 a prestat lucrări de asfaltare în cuantum de 39.746 lei în beneficiul unei firme ce aparținea unei rude a inculpatului Vlaic Petrică Dan, contravaloarea lucrărilor fiind achitată ulterior de beneficiar administratorului judiciar,
- la începutul lunii august 2019, a efectuat lucrări de pavare a două curți aferente imobilelor deținute de inculpatul Vlaic Petrică Dan, lucrări în valoare totală de 33.000 de lei,
-la data de 30 august 2019, suma de 5.000 lei".
Anchetatorii susţin că "o altă tranșă de bani, în valoare de 20.000 euro, i-a fost remisă inculpatului Vlaic Petrică Dan la data de 01 octombrie 2019, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante".
Alături de Vlaic a fost reţinută şi o femeie care ar fi încercat să ascundă banii primiţi de acesta în trusa medicală de prim-ajutor a autoturismului personal. Femeia respectivă a fost reţinută şi ea, fiind acuzată de comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
Cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi, miercuri seara, magistraţilor de la Tribunalul Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.