Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Adolescent de 16 ani, mort după ce mașina în care el și prietenii lui se aflau s-a răsturnat pe un câmp, în Giurgiu. Polițiștii l-au găsit pe băiat fără viață

Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, azi-noapte, într-un accident grav produs DC 104, în Giurgiu. Băiatul a murit pe loc, după ce mașina în care el și alți tineri se aflau s-a răsturnat în afara drumului. 

De la 29.12.2023, 09:14
WhatsApp
Adolescent de 16 ani, mort după ce mașina în care el și prietenii lui se aflau s-a răsturnat pe un câmp, în Giurgiu. Polițiștii l-au găsit pe băiat fără viață ISU Giurgiu

La doar 16 ani, un băiat și-a pierdut viața, azi-noapte, în urma unui accident rutier ce s-a produs pe DC 104. Alți trei tineri, cu vârste cuprinse între 19-26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, găsit răsturnat în afara părții carosabile.

Adolescentul a fost găsit mort de autorități

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două SAJ. 

Din nefericire, băiatul a fost găsit decedat. Celelalte trei persoane implicate erau conștiente, cu diferite traumatisme. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.  Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident mort adolescent giurgiu
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025