Adolescentă de 15 ani, găsită fără viaţă într-o zonă împădurită din Argeş. Familia o dăduse dispărută cu o zi înainte
O adolescentă în vârstă de 15 ani, care a fost dată dispărută ieri de familie, a fost găsită decedată, luni dimineaţă, într-o zonă împădurită, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
De Redactia Observator la 05.02.2024, 11:25Autorităţile au fost anunţate, duminică seară, despre faptul că o minoră de 15 de ani a plecat de la locuinţa sa de pe raza comunei Lunca Corbului. Poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari au desfăşurat activităţi de căutare, pentru identificarea acesteia folosindu-se câinele de urmă, camera cu termoviziune şi o dronă, arată sursa citată.
"Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului desfășoară cercetări, în urma sesizării primite în data de 4 februarie, privind plecarea voluntară a minorei CASIANA ANDREEA PĂUN, de 15 de ani, de la locuința sa", anunţa ieri poliţia.
Poliţia spune că nu există suspiciuni
Fata a fost găsită decedată, luni dimineaţă, într-o zonă împădurită.
"Nu există suspiciuni, la acest moment, însă, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit un dosar penal conform art. 192 din Codul penal", transmite IPJ.