Adolescentă de 17 ani incediată de un criminal eliberat condiționat. Scene de groază în Mehedinți
Caz șocant în localitatea Dârvari, Mehedinți, acolo unde un tânără de 17 ani a fost incendiată cu benzină, de un bărbat condamnat pentru omor și eliberat din închisoare anul trecut.
De Veronica Micu la 13.06.2020, 12:17- Bărbatul a turnat benzină peste tânără și i-a dat foc.
- Fata de 17 ani a suferit arsuri pe aproximativ 90 la sută din suprafața corpului.
Din primele informații, bărbatul a incendiat-o pe fată din răzbunare.
Cei doi ar fi avut o relație și, în urma unor neînțelegeri, între ei a izbucnit o ceartă.
Supărat, individul a mers acasă la fată, care locuia cu fratele și bunica, a turnat peste ea o sticlă de benzină și i-a dat foc. Apoi a fugit. Fratele fetei ar fi stins flăcările și a sunat la 112.
Tânăra a ajuns în stare gravă la Spitalul Județen din Drobeta-Turnu-Severin, cu arsuri pe aproximativ 90 la sută din suprafața corpului.
După câteva ore de căutări, polițiști au reușit să-l prindă pe agresor.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, bărbatul de 45 de ani fiind cercetat pentru tentativă de omor.
Articol realizat cu ajutorul reporterului Observator Cristina Oprea.