Adolescentul care omorât o fată din Botoșani în timp ce îi făcea poze în pădure ar fi fost îndrăgostit, dar nu de ea
Detalii necunoscute ies la iveală despre Ionel, tânărul de 16 ani din Botoșani care a ucis o fată mai mare ca el, căreia îi făcea poze în pădure. Surse din anchetă informează că, deși tânărul criminal a omorât-o pe Petronela cu 30 de lovituri de cuțit, acesta nu a violat-o, așa cum s-a crezut.
De Redactia Observator la 26.04.2018, 20:02Detalii necunoscute ies la iveală despre Ionel Bogdan, tânărul de 16 ani din Botoșani care a ucis o fată mai mare ca el, căreia îi făcea poze în pădure.
Surse din anchetă informează că, deși tânărul criminal a omorât-o pe Petronela cu 30 de lovituri de cuțit, acesta nu a violat-o, așa cum s-a crezut inițial.
Tânăra a fost găsită îmbrăcată sumar și pe jumătate goală, în Pădurea Pacea din Botoșani.
Aceasta a fost târâtă prin pădure de tânărul criminal, departe de locul unde a fost ucisă, nu se știe exact de ce, dar se bănuiește că acesta a vrut să ascundă cadavrul.
Surse din anchete precizează și cum s-a ajuns la această oribilă și inexplicabilă crimă.
Ionel Bogdan avea o iubită cu care aproape nimeni nu era de acord. Nici prietenii, nici familia și se pare că nici tânăra ucisă, Petronela, care s-a gândit că ar fi o idee bună să-i jignească iubita lui Ionel, făcând-o grasă și urâtă.
Tensiunea acumulată pe acest subiect se pare că a ajuns în momentul respectiv la un nivel maxim, iar tânărul a cedat nervos într-un mod fatal.
Surse din anchetă precizează că pare mai mult o crimă din răzbunare, mai mult decât una din dragoste, deși așa ar putea părea.
Argumentul care vine în sprijinul răzbunării ar fi și faptul că Ionel Bogdan și-a anunțat intenția printr-un mesaj pe Facebook, în urmă cu câteva zile, dar nu i-a dat nimeni atenție.
Acest aspect arată intenție și pregătire, iar asta ar explica și cuțitul pe care tânărul îl avea la el.
Reamintim că o crimă atroce a avut loc în Botoșani. Un tânăr de doar 16 ani, Ionel Bogdan a ucis-o pe Petronela Mihalachi cu 30 de lovituri de cuțit, în timp ce îi făcea poze într-o pădure.