Antena LIVE

Curs valutar

Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat

Veşti bune pentru familia fostului premier Adrian Năstase. Judecătoria Sectorului 4 a admis miercuri cererea acestuia de eliberare condiţionată din închisoare. Decizia nu este definitivă.

De la 23.07.2014, 16:58
WhatsApp

 Veşti bune pentru familia fostului premier Adrian Năstase. Judecătoria Sectorului 4 a admis miercuri cererea acestuia de eliberare condiţionată din închisoare. Decizia nu este definitivă.

Aceasta poate fi contestată, în termen de trei zile, la Tribunalul Bucureşti. Până la judecarea eventualei contestaţii faţă de hotărârea Judecătoriei Sectorului 4, Năstase rămâne în penitenciar.

Apărătorii lui Năstase au spus că acesta a executat chiar zile în plus de închisoare peste fracţia prevăzută de lege, astfel că nu se poate pune în discuţie imposibilitatea eliberării sale.

Totodată, avocaţii au reamintit seria activităţilor pozitive ale clientului lor pe parcursul celor două perioade de detenţie, respectiv faptul că a participat la diverse activităţi culturale şi educative din penitenciar, precum şi faptul că acesta a fost chiar lector la unele dintre seminarii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nastase eliberare premier judecatorie cerere admis inchisoare
Întrebarea zilei
Vă aşteptaţi la taxe şi impozite mai mari după alegeri?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și