Aerul polar aduce trei zile de iarnă grea în toată România. Avertismentul făcut de meteorologi
În toată România, vin trei zile de iarnă albă, cu ger şi ninsori. Trebuie să ne obişnuim, avertizează meteorologii.
De Redactia Observator la 20.01.2018, 20:07România a fost împărţită astăzi între două anotimpuri. La malul mării, ziua a adus temperaturi de primăvară, iar la munte viscol, ceaţă şi ninsoare. A nins continuu, iar salvamontiştii avertizează că este pericol ridicat de avalanşă. În toată România, vin trei zile de iarnă albă, cu ger şi ninsori. Trebuie să ne obişnuim, avertizează meteorologii, pentru că este doar începutul unei ierni întârziate.
Dimineaţa, vremea a împărţit România în două anotimpuri. Pe Dunăre, au plutit lebedele, iar la malul mării, sub un soare de primăvară, oamenii s-au plimbat pe faleză.
La 400 de kilometri distanţă, la aceeaşi oră, la cota 2000 din Sinaia, era un peisaj de iarnă, cu ceaţă şi zăpadă. Ninsorile au ridicat nămeţi deja în Harghita.
De la o oră la alta, ninsoarea a cuprins România. În Delta Dunării, la o sută de kilometri distanţă de primăvara din Constanţa, la prânz, era deja viscol.
Temperaturile au scăzut şi ele rapid. Dacă la Constanţa sau Bucureşti au fost la prânz, 7 grade, la Tulcea temperatura scăzuse sub zero grade.
FLORINA MACAVEI, meteorolog, Centrul Regional Dobrogea
Noptile, in Dobrogea ma refer, vor fi chiar geoase. De mâine, ne va afecta un ciclon mediteranean care se indrepta spre noi.
Ciclonul mediteranean din vest va întâlni aerul polar din nord şi va înteţi viscolul. În Dobrogea şi Muntenia, rafalele de vânt ar putea trece de 70 de kilometri pe oră. În vestul ţării, ninsorile au izolat sate.
Aerul polar va scădea temperaturile în următoarele trei zile, până la minus 18 grade, câte se vor înregistra marţi în Moldova şi Transilvania.
Iarna nu ocoleşte nici Capitala. Dimineata a fost ploaie, apoi lapovita. Dupa ora 14.00, a inceput sa ninga destul de serios. Pe parcursul noptii va ninge mult si bine, asa incat dimineata vom avea un strat de zapada de 10 centimtri de zapada, la minus 2 grade, asa incat va fi o vreme perfecta de joaca pentru copii.