Aglomeraţie în trafic, pe litoral. Valori în creştere pe raza staţiunilor Vama Veche, Mangalia şi Eforie, dar şi spre Mamaia
IGPR informează că valorile de trafic sunt în uşoară creştere pe DN39, pe raza staţiunilor Vama Veche, Mangalia şi Eforie, pe A4, dinspre localităţile Agigea şi Lumina spre staţiunile Mamaia şi Năvodari.
De Redactia Observator la 02.05.2021, 17:13Aglomeraţie în trafic, pe litoral
IGPR: "Valorile de trafic sunt în uşoară creştere pe DN39, pe raza staţiunilor Vama Veche, Mangalia şi Eforie. De asemenea, valori în creştere şi pe autostrada A4, dinspre localităţile Agigea şi Lumina spre staţiunile Mamaia şi Năvodari. Pe raza staţiunilor din zona montană a judeţelor Prahova, Braşov, Gorj, Vâlcea, Suceava, Sibiu şi Maramureş nu sunt semnalate probleme de fluenţă".
Până la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteo nefavorabile.
Poliştii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la fluidizare, să mărească distanţa între vehicule, iar în cazul în care încheie coloane, care încetinesc brusc, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să reducă viteza din timp.