Îndrăgostită de viaţă, Loredana luptă neîncetat cu o boală nemiloasă

Doar o mare suferinţă te poate face să apreciezi cu adevărat viaţa. Şi să crezi că, oricât ar fi de grea, e totuşi cel mai frumos dar pe care îl primim. Povestea pe care o vedeţi nu e deloc una tristă. E povestea unei fete pe care boala a mutilat-o.

• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

Doar o mare suferinţă te poate face să apreciezi cu adevărat viaţa. Şi să crezi că, oricât ar fi de grea, e totuşi cel mai frumos dar pe care îl primim. Povestea pe care o vedeţi nu e deloc una tristă. E povestea unei fete pe care boala a mutilat-o. Nu îşi poate folosi mâinile, nici picioarele, nici măcar voce nu mai are. Dar are o voinţă de fier. Şi o minte brici. Loredana iubeşte viaţa aşa cum e ea, iar cu boala a ajuns să fie prietenă. Îşi doreşte să termine facultatea, unde e şefă de promoţie. Şi vrea ca oamenii să fie mai buni şi mai toleranţi cu cei ca ea. Să putem spune, mai des, Ajut Eu.  

"Pe cel auriu să îl pui sus, pe cel alb undeva mai pe la mijloc şi pe cel roşu jos. Gata, hai! Putem să cântăm colinde acum? Sunt foarte multe lucruri care mă fac fericită, dar aş sintetiza într-un singur cuvânt- VIAŢA mă face fericită, în general", spune Loredana.

Viaţa, cu tot ce are ea, bun sau rău. Cu ridicări şi căderi, cu vise spulberate şi speranţe refăcute din cioburi. Toate au făcut din această fată cu ochi verzi un model de luptătoare. 

O cheamă Loredana, are 30 de ani, 30 de kilograme şi e şefă de promoţie la Facultatea de Drept din Craiova. 

În camera de cămin în care Loredana locuieşte cu mama ei e aproape Crăciun. Şi aproape perfectă e şi viaţa lor de când s-au mutat de la Caracal la Craiova. Loredana voia să-şi continue studiile. Chiar dacă probleme grave de sănătate, nediagnosticate la timp sau prost tratate, o transformaseră într-o farâmă de om, din care doar mintea mai rămăsese limpede, spune ea râzând. 

Loredana nu-şi mai putea mişca nici mâinile, nici picioarele. Medicamentele îi afectaseră şi vorbirea. Dar ea se simţea încă întreagă, capabilă să-şi continue visurile.  

Valeria Jianu, mama Loredanei: Eu am văzut că Loredana suferă foarte mult pentru că nu şi-a continuat studiile. Am făcut pauza aceasta de şase ani, după ce a terminat liceul, şi am vrut să mergem la recuperare să mai recuperăm sănatatea că era primordială şi pe urmă să termine şi studiile. Boala s-a agravat de la un an la altul. Ea suferea pentru că nu şi-a continuat studiile şi atunci am întrebat-o Loredana vrei să mergi la facultate? Uite, mama e dispusă să vină să te ajute în tot ce trebuie, să locuiesc acolo cu tine, să merg cu tine la cursuri pentru că e dependentă 100%

Mama e mâinile, picioarele şi umbra ei, fără de care n-ar putea să continue visuri neterminate încă. 

Valeria Jianu, mama Loredanei: Suntem intr-o sală de simulare de procese şi eu o însoţesc pe Loredana la cursuri ca să îi scriu cursurile, să o ajut în timpul cursului cu aplecatul pentru că amorţeşte

Loredana Jianu: Eu sunt studenta. Eu învăţ, eu iau notele. Şi zic că mă descurc. Am făcut tot cu foarte mare plăcere. Evident, am primit şi satisfacţia pe măsură. Unde m-aş vedea? M-aş vedea în postura de procuror

Şi învaţă foarte bine. Şi-ar dori să facă şi Psihologia. Ca să poată pătrunde mai uşor în fascinanta minte a oamenilor. Să înţeleagă ce ne face aşa cum suntem şi ce ne lipseşte să fim mai buni, mai empatici cu cei în suferinţă, cum e Loredana. 

Loredana Jianu: Mie îmi place să spun că e un adevărat lux să fii persoană cu dizabilităţi în ţara noastră. E foarte, foarte costisitor. Trebuie să fii bogat

Valeria Jianu, mama Loredanei: Da! Aţi spus un lucru adevărat. Sunt atât de mult marginalizate persoanele cu handicap, drepturile sunt doar pe hârtie, dar nu şi în practică începând cu accesibilizarea până la... Bine. Asta e o umilinţă ceea ce face statul român pentru că e vorba de condiţia fiecărui bolnav şi fiecare la rândul lui are nevoie, mai un plasture cum îl vedeţi acolo. Costă 220 de lei cutia cu 10 plasturi şi să faci duş zilnic să schimbi plasturele zilnic e groaznic e 22 de lei plasturele. Îţi permiţi dintr-un salariu de 1.400 şi o pensie de 1000 de lei să cumperi plasturii aceia. E foarte, foarte costisitor şi fără ei nu se poate 

Loredana Jianu: După cum v-am zis, eu am privit afecţiunea mea ca pe un prieten şi am zis bun, hai să ne împrietenim şi să vedem ce putem face împreună. Cred că lecţia pe care ar trebui să o învăţăm cu toţii este lecţia toleranţei. Să fim toleranţi cu noi înşine şi cei din jur