Alertă în Marea Neagră. O ambarcaţiune cu 8 persoane la bord, în pericol să se răstoarne din cauza mării agitate, aproape de Mangalia
Reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au intervenit pentru a aduce la ţărm o ambarcaţiune cu vele la bordul căreia se aflau opt persoane şi care era în pericol de răsturnare, în Marea Neagră, în zona Mangalia.
De Redactia Observator la 15.09.2022, 10:11ARSVOM a transmis că a fost solicitat să intervină după ce o ambarcaţiune aflată în Marea Neagră se afla în pericol şi a solicitat ajutorul autorităţilor.
În zonă s-a deplasat nava SAR Teya, aparţinând ARSVOM şi care era acostată în Portul Mangalia. Aceasta s-a deplasat în largul Portului Mangalia la o ambarcaţiune cu vele care se afla în pericol de răsturnare din cauza mării agitate.
Ambarcaţiunea, la bordul căreia se aflau opt persoane, a fost remorcată până la ţărm, au mai precizat reprezentanţii ARSVOM.