Anchetă a poliţiei după ce ghetele jucătorilor italieni de la Campionatul European U21, furate din vestiar pe Cluj Arena
Surpriză neplăcută pentru Naţionala de Fotbal U21 a Italiei. Ajunşi pe stadionul de Cluj, acolo unde au jucat meciul împotriva Franţei, fotbaliştii din peninsulă au rămas fără echipament. Italienilor li s-au furat 4 perechi de ghete chiar din vestiarul arenei.
De Alex Prunean la 29.06.2023, 08:32Alex Prunean, reporter Observator: "Făptaşii încă nu au fost prinşi, iar treaba poliţiei nu este deloc uşoară pentru că pe Cluj Arena sunt camere de supraveghere doar pe exteriorul stadionului, pe unde în acea seară au trecut 40.000 de persoane. Totul s-a întâmplat în timpul meciului dintre Italia şi Spania De la Campionatul European U21. În timp ce jucătorii se aflau pe teren, persoane necunoscute au intrat în vestiarul italienilor de unde au luat 4 perechi de ghete pe care fotbaliştii le aveau de rezervă. În acea zonă stadionului nu poate ajunge oricine, astfel că poliţiştii cred că cei care au ştiut că vestiarul a rămas descuiat sunt din staff-ul Cluj Arena sau angajaţi ai firmei care asigură paza. Italienii nu a depus plângere la poliţie şi nici nu au transmis care este prejudiciul, dar poliţiştii au fost sesizaţi de reprezentanţii stadionului. Ca o măsură de securitate, la meciurile următoare, vestiarele au fost încuiate, iar cheia a rămas la reprezentanţii echipelor."