Antena LIVE

Curs valutar

Video

Angajări şi operaţii pe şpagă la Spitalul Rădăuţi. Banii ar fi fost ascunşi în vestiarele medicilor

Procurorii DNA au pus sechestru în această dimineaţă pe vestiare ale angajaţilor de la spitalul municipal din Rădăuţi. Aici mai mulţi doctori sunt suspectaţi că ar fi luat mită. Fostul manager al spitalului a fost deja luat la audieri. 

De la 16.10.2024, 13:53
WhatsApp
Vezi și:

Din ce ştim până la acest moment de la purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Rădăuţi activitatea compartimentului de Primire Urgenţe se desfăşoară în parametri normali, însă sunt anumite sectoare din spital care îşi desfăşoară activitatea cu dificultate, asta pentru că sunt în derulare percheziţii.

Sunt persoane care au fost aduse de anchetatori pentru a asista la verificările ce se desfăşoară, fostul manager al spitalului a fost dus deja la audieri la sediul DNA Suceava. Sub sechestru ar fi fost puse şi câteva vestiare, dar şi cabinete de consultaţii, precum şi compartimentul administrativ. Încă de la primele ore ale dimineţii au fost puse în executare în total 108 percheziţii pe raza judeţului.

Anchetatorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în perioada 2023-2024. De la spital au fost ridicate mai multe probe, au fost percheziţii la domiciliile mai multor persoane, la o unitate de învăţământ. Dosarul vizează în principal anumite angajări ce au avut loc, acestea suspectează fraudarea unor examene de angajare.

Angela Bertea

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin. ...

spital radauti angajari mita medici dna perchezitii
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025