Antal Arpad are coronavirus. Primarul din Sfântu Gheorghe a făcut anunțul pe Facebook
Antal Árpád, primarul din Sfântu Gheorghe, care tocmai a câștigat un nou mandat, a anunțat pe Facebook că testul la Covid-19 i-a ieşit pozitiv. El spune că a avut febră, și-a pierdut gustul și asta l-a îndemnat să-și facă testul.
De Cristian Ionescu la 29.09.2020, 19:56- Primarul din Sfântul Gheorghe are febră și a rămas fără gust
- El spune că va urma recomandările medicilor
"Am avut febră, iar în această dimineaţă nu am simţit gustul pastei de dinţi. Deoarece acestea sunt simptome ale infecţiei cu noul coronavirus, am făcut un test. Rezultatul a fost pozitiv. Mă simt puţin slăbit, dar per total sunt bine. Mă duc la spital pentru o nouă examinare şi bineînţeles că voi urma recomandările medicilor. Numărul infecţiilor este în creştere, aşa că îndemn pe toată lumea să respecte regulile de prevenire!", a scris Antal Árpád pe Facebook.
Antal Arpad a câştigat un nou mandat de primar, pe listele UDMR.