Antena LIVE

Curs valutar

Anunţ MAI: 8.000 de polițiști vor primi mai puţini bani la salariu, iar alţi 28.000 de polițiști vor primi sporuri mărite

Odată cu încasarea salariilor, aproximativ 8.000 de polițiști, dintre cei 127.000 de angajați ai MAI, nu vor mai încasa sumele aferente unui spor de 40%.

De la 13.02.2018, 21:19
WhatsApp
Anunţ MAI: 8.000 de polițiști vor primi mai puţini bani la salariu, iar alţi 28.000 de polițiști vor primi sporuri mărite hepta

Odată cu încasarea salariilor, aproximativ 8.000 de polițiști, dintre cei 127.000 de angajați ai MAI, nu vor mai încasa sumele aferente sporului de 40% pentru asigurarea continuității serviciului polițienesc de la domiciliu, ca urmare a faptului că acest spor nu mai are temei juridic pentru acordare.

Eliminarea acestui spor nu a fost cauzată de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acesta fiind acordat printr-un amendament susținut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanței nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, cu valabilitate doar pentru 6 luni din anul 2017.

Plata salariilor personalului MAI se face în ziua de 14 a lunii în curs, pentru munca prestată în luna precedentă. În ceea ce privește norma de hrană, aceasta se plătește raportat la numărul de zile ale lunii în curs.

Având în vedere că luna februarie are 28 de zile, norma de hrană aferentă acestei luni are o valoare diminuată cu aproximativ 100 de lei, în comparație cu luna precedentă, care a avut 31 de zile.

Această situație se înregistrează în fiecare an, fiind bine-cunoscută de personalul din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Totuşi, ca o veste bună, măsurile dispuse de conducerea MAI de majorare a unor sporuri pentru 28.000 de polițiști au intrat în vigoare de luna aceasta și se vor regăsi în salariile din luna martie 2018.

De asemenea, conducerea Poliției Române, urmează să prezinte soluții pentru reorganizarea programului de lucru al personalului, astfel încât să fie asigurată continuitatea serviciului polițienesc, în paralel cu respectarea timpului liber necesar recuperării polițiștilor după serviciu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

anunt mai
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025