Un tânăr din Hunedoara a construit un aparat cu care să fure bani din bancomate
Un tânăr de 25 de ani și-a pus mintea la contribuție pe partea opusă legii, construind mai multe dispozitive, din baghete de aluminiu și bandă dublu adezivă, pe care a început să le monteze pe mai multe bancomate din Oradea.
De Cristian Ionescu la 25.08.2020, 23:16- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
În urma investigațiilor, polițiștii de ordine publică au depistat persoana în trafic, în municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism. Cel în cauză a fost identificat ca fiind un bărbat de 25 de ani, din municipiul Hunedoara.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, bărbatul este bănuit că, în cursul aceleiași zile, ar fi comis fapte similare la ATM-uri de la bănci (una din Salonta și alta din Oradea).
Polițiștii de investigații criminale îl bănuiesc pe acesta că ar fi încercat să sustragă bani de la cele 3 ATM-uri din județul Bihor, cu ajutorul unor dispozitive confecționate artizanal, lipite pe fanta de eliberare a banilor, prevăzute cu bandă dublu adezivă, care ar fi avut rolul de a reține banii eliberați în momentul în care o persoană solicita eliberarea acestora. În niciunul dintre cazuri, bărbatul nu a reușit să obțină banii pe care intenționa să îi sustragă.
În urma percheziției efectuată asupra autoturismului pe care îl conducea, au fost descoperite baghete de aluminiu, bandă adezivă și alte obiecte pe care le-ar fi folosit la comiterea faptelor, toate fiind indisponibilizate în vederea cercetărilor.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au reținut pe hunedoreanul de 25 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt în formă continuată.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii activități infracționale.