Apelul disperat al unei fete de 15 ani la 112: Bunica înjunghiată, ea şi sora ei fuseseră încuiate într-o cameră
Poliţiştii din Timişoara au intervenit peste un bărbat în casă, după ce au primit un apel dramatic la 112. Apelanta, o fată de 15 ani, anunţa că bunica a fost înjunghiată, iar ea şi sora ei au fost încuiate într-o cameră.
De Cristian Ionescu la 17.12.2019, 20:06Poliţiştii din Timişoara au intervenit peste un bărbat în casă, după ce au primit un apel dramatic la 112. Apelanta, o fată de 15 ani, anunţa că bunica a fost înjunghiată, iar ea şi sora ei au fost încuiate într-o cameră.
Imediat, poliţiştii au intervenit prompt, bărbatul fiind imobilizat şi dus la audieri. Femeia a fost transportată la spital, în stare foarte gravă.
Un bărbat din Timişoara şi-a încuiat copiii într-o cameră, apoi şi-a înjunghiat mama
O mamă a fost înjunghiată chiar de fiul său, la Timişoara, în spate, cu un cuţit, după ce bărbatul le-a încuiat într-o cameră pe fiicele sale, nu se ştie cu ce gânduri.
Una dintre fete, în vârstă de 15 ani, a sesizat pericolul iminent în care se aflau şi a apelat 112, cerând intervenţia de urgenţă a poliţiştilor.
Echipaje de poliţişti şi jandarmi au intervenit în forţă imediat la adresă, reuşind să-l imobilizeze pe agresor, iar o ambulanţă a preluat-o pe femeia înjunghiată, aflată în stare foarte gravă.
Cei doi copii au fost eliberaţi din încăperea încuiată.
Autorităţile au demarat cercetările pentru a descoperi ce s-a întâmplat.