Pe ritmuri de dans, asistentele de la Spitalul "Victor Babeș" au transmis un mesaj emoționant (Video)
Într-o perioadă foarte grea pentru România, care se confruntă cu aproape 4.000 de cazuri de coronavirus, asistentele de la Spitalul "Victor Babeș" din București au găsit puterea să transmită un mesaj emoționant.
De Veronica Micu la 05.04.2020, 10:46- Asistentele au transmis un mesaj emoționant pe ritmuri de dans.
- Clipul a devenit viral pe Facebook.
Într-o perioadă foarte grea pentru România, care se confruntă cu aproape 4.000 de cazuri de coronavirus, asistentele de la Spitalul "Victor Babeș" din București au găsit puterea să transmită un mesaj emoționant.
Pe ritmuri de dans, asistentele de pe secția Pneumologie de la Spitalul Clinic "Victor Babeș" din București au postat pe Facebook un clip prin care le mulțumesc medicilor aflați în linia întâi, în lupta cu noul coronavirus.
În filmare, o asistentă dansează pe melodia spaniolă "Voi rezista, voi rezista", în timp ce alte colege arată hârtii pe care sunt trecute numele tuturor celor care tratează pacienții de Covid-19 la "Victor Babeș".
"Super eroii de la Spitalul Clinic Doctor Victor Babeș București, Secția Pneumologie 1, linia 1!! Noi stăm acasă la muncă pentru voi, voi stați acasă pentru noi", este mesajul care însoțește videoclipul.
Clipul a devenit viral pe Facebook, la scurt timp după publicare. În doar câteva ore, a strâns mii de vizualizări și like-uri. Oamenii le-au mulțumit cadrelor medicale pentru efortul pe care îl depun și au trimis sute de mesaje de încurajare.