Atac cibernetic la Camera Deputaţilor. Marcel Ciolacu, printre victimele hackerilor care au furat datele personale ale demnitarilor: recompensa, cerută în bitcoin
Atac cibernetic la Camera Deputaţilor. Un grup de hackeri a spart baza de date şi a extras datele cu caracter personal ale mai multor demnitari.
De Redactia Observator la 30.01.2024, 15:38Potrivit surselor Observator, printre victimele hackerilor se numără şi premierul Marcel Ciolacu, căruia i-a fost furate datele din buletin. Pe un site destinat hackerilor, care îşi are serverele în Italia, piraţii cibernetici se laudă cu lovitura dată şi susţin că au extras aproximativ 30,5 GB de date. De asemenea, aceştia susţin că vor face publice toate informaţiile obţinute dacă nu li se plăteşte o recompensă.
Conform surselor Observator, aceştia ar fi cerut să fie plătiţi în bitcoin. Vor 0,8 bitcoin ceea ce se traduce prin aproximativ 40.000 de euro. Secretariatul General al Camerei Deputaţilor a informat că în aceste momente se redactează o plângere penală la DIICOT, dar a precizat că nu există o cerere de răscumpărare.