Antena LIVE

Curs valutar

Atac pe stradă la Roma, român arestat, 2 femei în spital. Carabinerii îl caută pe al doilea

Un român în vârstă de 34 de ani a fost arestat la Roma, după ce, cu ajutorul unui complice, a batjocorit o tânără care îşi plimba câinele şi a bătut crunt o femeie invalidă care a încercat să îl oprească.

De la 15.11.2018, 21:33
WhatsApp

Un român în vârstă de 34 de ani a fost arestat la Roma, după ce, cu ajutorul unui complice, a batjocorit o tânără care îşi plimba câinele şi a bătut crunt o femeie invalidă care a încercat să îl oprească.

Atacul a avut loc în zona centrului comercial La Romanina.

Tânăra mergea liniştită pe stradă cu câinele ei, iar la câţiva metri de casă a fost atacată de 2 indivizi, care, după ce i-au pulverizat spray iritant în faţă, au început să o abuzeze.

Strigătele victimei au fost auzite chiar de mama ei, o femeie cu handicap de 57 de ani, care s-a deplasat cum a putut pentru a o ajuta fiica ei.

Pe acelaşi subiect

Femeia n-a reuşit decât să-şi atragă şi ea furia celor două persoane, care au bătut-o până au lăsat-o inconştientă.

Totuşi, ambele femei au avut noroc, pentru că strigătele lor au fost auzite de alţi locatari din zonă, care au chemat Poliţia.

Echipajul de intervenţie a întrerupt brutalitatea celor doi bărbați, punându-i pe fugă. La scurt timp, poliţiştii au reușit să-l prindă pe unul dintre ei, un cetățean român în vârstă de 34 de ani care a fost arestat în baza unor acuzații de violență sexuală și vătămare corporală.

Mama și fiica au fost transportate la spitalul din Frascati. Ambele vor rămâne internate pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Românul a fost închis în închisoarea Regina Coeli, în timp ce Carabinierii au lansat o aplă căutare pentru a prinde cea de-a doua persoană implicată în atac, tot un român, transmite presa italiană.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vă permiteţi să investiţi cel puţin 25 de lei pe zi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o...
Fanatik.ro
Publicat 06.10.2024
Recomandări pentru o vacanță perfectă, în Grecia, toamna
spotmedia.ro
Publicat 05.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Cei 700.000 de pensionari care vor pierde 300 lei la pensie, începând cu 1...
Gandul
Publicat 05.10.2024
Regretele unei tinere care nu găsește serviciu de 4 ani: „Dacă aș fi știut...
Adevărul
Publicat 06.10.2024
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la...
A1
Publicat 06.10.2024
Horoscopul zilei de 7 octombrie 2024. Gemenii sunt sfătuiți să investească mai...
CaTine
Publicat 06.10.2024
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță....
spynews.ro
Publicat 06.10.2024
VIDEO. Nu l-a recunoscut pe Gigi Becali și i-a cerut 50 de lei la semafor....
GSP
Publicat 06.10.2024
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți...
Click.ro
Publicat 06.10.2024
„Calul troian” ascuns în smartphone-ul tău. Cum ar putea duce telefoanele la...
Useit
Publicat 06.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
Diana Șoșoacă și-a depus din nou candidatura la BEC, după decizia CCR
libertatea.ro
Publicat 06.10.2024
Rosé de la BLACKPINK va lansa un nou album solo. Proiectul intitulat „Rosie”...
ZU
Publicat 06.10.2024
Pastă de sardine. Rețetă simplă pentru o gustare delicioasă
Hello taste
Publicat 06.10.2024
Consumul de somon afumat în sarcină. Cât de sigur este acest aliment pentru...
Deparinti
Publicat 06.10.2024
Cum se compară regimul fiscal din România cu cele mai mari scumpiri de...
ziare.com
Publicat 06.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Efectele dăunătoare ale stresului asupra calității somnului. Ce poți face...
Medicool
Publicat 06.10.2024
Gigi Becali, moment rar în văzul echipei! I-a spus doar câteva cuvinte unui...
orangesport.ro
Publicat 06.10.2024