Au curs şiroaie de apă în sălile de operaţii la spitalul din Braşov. Acoperişul de abia fusese schimbat şi izolat
Vremea rea a blocat operaţiile la spitalul din Braşov. În mai multe săli ale blocului operator a început să plouă prin sistemul de iluminat. Cazurile urgente au fost preluate şi operate în alte saloane, dar bolnavii cronici au fost reprogramaţi. Culmea, acoperişul fusese schimbat şi izolat recent. Conducerea spitalul spune că lucrarea e în garanţie şi promite renovarea completă a sălilor de operaţie cât mai repede.
De Claudiu Loghin la 18.03.2025, 19:19Cu ligheane, găleţi şi cârpe. Aşa arată blocul operator de la Spitalul Judeţean Braşov, după ploile şi ninsorile din ultimele zile. Apa s-a infiltrat prin acoperiş şi a început să picure prin sistemul d iluminat direct pe mesele de operaţie.
Intervenţii amânate
Infiltraţiile apărute au oprit activitatea în 3 blocuri ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Braşov. Operaţiile urgente au fost mutate în alte blocuri operatorii, iar intervenţiile chirurgicale ale pacienţilor cronici au fost amânate.
"A fost o aglomeraţie mai mare, s-au amânat anumite operaţii care nu erau obligatorii. Avem 14 săli de bloc operator şi în toate celelalte s-au făcut operaţiile urgente", ne spune Emil Mailat, director spital judetean.
Hidroizolaţia clădirii a fost schimbată de curând, dar a picat testul primei ploi. Reprezentantii spitalului spun că lucrarea e în garanţie, iar firma de constructii va reface totul d ela zero. Planurile sunt şi mai mari.
Oamenii sunt revoltaţi
"E foarte grav ce se întâmplă. Nu aş mai fi acceptat să mă operez aici. Păi vin să mă tratez sau să mă îmbolnăvesc mai rău?", "Mă revoltă multe, multe. "Ar trebui luate măsuri de către conducerea spitalului", "Eu sunt operată de curând, dar m-am operat la privat. Te duci să te tratezi, nu te duci să te îmbolnăveşti", ne spune mai mulţi localnici.
Nu este singurul caz. S-a întâmplat în toamnă şi la cea mai nouă maternitate din Timişoara. Bebeluşii şi mamele lor au fost evacuaţi din clădirea de 20 de milioane de euro, după ce în spital a început să plouă ca afară.