Antena LIVE

Curs valutar

Video

Aventură inedită pentru copiii din Cavnic. Au pornit pe urmele lui Hansel și Gretel, sub supravegherea jandarmilor montani

Curajul se învață departe de tehnologie și aproape de natură! Zeci de copii din Cavnic au pornit într-o aventură inedită desfășurată după scenariul călătoriei lui Hansel și Gretel. Până să ajungă însă la finalul poveștii, micuții au avut de rezolvat 13 indicii care i-au dus spre Pădurea Fermecată.

De la 29.09.2024, 10:31
WhatsApp
Vezi și:

Așa a început aventura pentru cei mici. Plini de energie şi entuziasm, înainte să pornească spre pădure, copiii au fost puși și în fața primei probe de curaj. Legaţi la ochi cu o eşarfă, aceştia trebuiau să descopere instrumentele ascunse în cutia misterioasă pentru a le putea folosi mai târziu pe traseu. După ce au trecut cu succes de prima probă, micuţii s-au îndreptat cu paşi repezi către cel de-al doile indiciu, un joc matematic.

Aventura a fost organizată de Jandarmeria Montană Maramureș și a avut ca scop reconectarea celor mici cu natura. "Ideea a venit din necesitatea de a scoate copii din confortul casei, din necesitatea de a ieşi în natură şi a petrece cât mai mult timp alături de familie", a declarat Alexandru Vereș, jandarm Postul Montan Cavnic. Aventura s-a încheiat cu bine, totţi copii au reuşit să rezolve indiciile şi astfel i-au salvat pe Hansel şi Gretel.

Simona Vasiac

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran. ...

copii jandarmi munte
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025