Băiețel de 6 ani dispărut din Crevedia, căutat de poliție cu elicopterul
Ștefan Nicușor Dorobanțu, un băiețel de 6 ani din comuna Crevedia Mare, județul Giurgiu, este căutat de poliție după ce a fost dat dispărut.
De Veronica Micu la 19.05.2020, 14:10- Un copil de 6 ani a dispărut de acasă, din Crevedia, județul Giurgiu.
- Poliția cere ajutorul pentru găsire băiețelului.
Alerta a fost dată la 112 azi dimineață.
La ora 10.00, polițiștii Secției Nr. 8 Poliție Rurală Roata de Jos au fost sesizați de o femeie din comuna Crevedia Mare că nepotul ei a dispărut.
La această oră, copilul este căutat inclusiv cu elicopterul, misiunea fiind în plină desfășurare.
Semnalmente Ștefan Nicușor Dorobanțu:
- înălțime 90 cm, 20 kg, ten deschis, păr blond, drept, scurt, ochi căprui, față ovală, nas drept, mic, fără semne distinctive.
Potrivit stirigiurgiu.ro, în momentul plecării, minorul era îmbrăcat cu un tricou cu mâneca scurtă de culoare verde, pantaloni gri și adidași culoare alb-albastru.
Persoanele care pot oferi informații care să conducă la găsirea copilului, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată secție de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.