Băiețel de 3 ani mort în Brașov, după ce tatăl lui l-a călcat cu mașina în curtea casei
Tragedie în Brașov, în localitatea Hărman, unde un copil de 3 ani a murit după ce tatăl lui l-a călcat cu mașina în curtea casei. Nenorocirea a avut loc în această dimineață.
De Redactia Observator la 19.07.2021, 12:15Alarma la 112 a fost dată în jurul orei 10.50.
"La data de 18 iulie 2021, în jurul orei 10.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un băiat, în vârstă de 3 ani, în timp ce se afla în curtea unui imobil situat pe raza localității Hărman, județul Brașov, ar fi fost surprins și accidentat de către un autoturism. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului", a informat Poliția Județeană Brașov.
Din păcate, din cauza rănilor grave, băiețelul a murit la spital.
Polițiștii brașoveni efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările care au dus la producerea tragediei. Primele informații sunt că tatăl efectua manevra de mers cu spatele în curtea casei și nu a văzut copilul care se afla în spatele mașinii.