Sibiu: Bărbat atacat de urs, la Porumbacu de Sus. El primeşte îngrijiri medicale, având răni la picioare
Un bărbat a fost atacat de un urs, vineri, în localitatea Porumbacu de Sus, judeţul Sibiu, el având răni la picioare şi primind îngrijiri medicale de la echipaje SMURD. ISU Sibiu a emis mesaj RO-Alert, populaţia fiind sfătuită să evite zona sau să rămână în locuinţe, anunţă news.ro.
De Redactia Observator la 07.10.2022, 17:00”Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, au intervenit de urgenţă în localitatea Porumbacu de Sus pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat care a fost atacat de un urs. Echipajele sosite la faţa locului acordă îngrijiri medicale bărbatului care are plăgi muşcate la nivelul membrelor inferioare”, au declarat reprezentanţii ISU Sibiu.
În zonă a fost transmis următorul mesaj RO-Alert: ”A fost semnalată prezenţa unui URS în localitatea Porumbacu de Sus! Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta sau să îl hrăniţi. Fără să vă expuneţi pericolului, protejaţi animalelel din gospodărie - ISU SB” .
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, este transportat la UPU Sibiu, conştient. Conform sursei citate, el se afla la o stână din zona localităţii Porumbacu de Sus, aproape de o zonă împădurită.